În cadrul unei dezbateri din Parlamentul European privind guvernanța economică, europarlamentarul Maria Grapini a luat cuvântul și a spus că nu putem avea țări defavorizate care să respecte indicatorii țărilor dezvoltate. Acest lucru ar adânci falia dintre cele două tipuri de țări.

Iată interpelarea Mariei Grapini, în cadrul căreia pune întrebările cheie privind dezvoltarea României:

“Europa este clar cu două viteze: Avem zona euro și zona non-euro, zona Schengen și zona non-Schengen, avem țări cu dezvoltare economică diferită. În schimb, avem aceiași indicatori și același deficit.
Nu putem face investiții păstrând un deficit atât de mic. Cum putem face ca fondul dedicat pentru Greenville să fie alocat pentru zonele mai puțin dezvoltate?
Cum veți diminua disparitățile regionale? Fondul Juncker s-a concentrat în patru, cinci, state, așa arată și raportul Curții de Conturi și de fapt au crescut disparitățile regionale. La acest lucru trebuie să răspundem prin modificarea guvernanței economice.”, a declarat Maria Grapini în Parlamentul European
.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here