Amendamentul a fost votat cu un raport de voturi de 329/302, relatează BBC.

Parlamentarii urmează să voteze un amendament privind cererea unei noi prelungiri a Brexit, dacă acordul nu va fi aprobat până în data de 5 aprilie.

Parlamentarii britanici au decis să ia o măsura fără precedent pentru a încerca să găsească o metodă de compromis în impasul cu Uniune Europeană, mai exact pentru a găsi alternative la acord care ar putea obţine aprobarea Parlamentului.

Membrii Parlamentului urmează să voteze miercuri mai multe opţiuni de gestionare a Brexit, printre care o relaţie mai apropiată cu Bruxellesul, ca mai apoi să împingă Guvernul spre opţiunea acceptată.

Decizia parlamentarilor este o dovadă că prim-ministrul Theresa May şi-a pierdut autoritatea, deşi a declarat luni că Guvernul nu va fi legat de aşa-numitul „vot indicativ” de miercuri.

Treizeci de parlamentari conservatori au votat luni seară împotriva Guvernului, trei dintre aceştia (Richard Harrington, Alistair Burt, Steve Brine) demisionând în urma votului.

Secretarul laburist Keir Starmer a descris înfrângerea Guvernului de luni ca fiind „umilitoare”.

„O altă înfrângere umilitoare pentru prim-ministru, care a pierdut complet controlul asupra partidului său, asupra cabinetului şi asupra procesului de Brexit”, a transmis parlamentarul prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Amendamentul votat a fost propus de parlamentarul conservator Oliver Letwin, după ce Theresa May a recunoscut că încă nu există suficientă susţinere în Parlament faţă de acordul negociat cu oficialii Uniunii Europene.

Premierul Theresa May a declarat luni că nu există suficient sprijin din partea parlamentarilor britanici pentru un nou vot pe tema acordului de Brexit negociat de Guvernul de la Londra cu UE, care a fost deja respins de două ori de Parlamentul britanic.

Guvernul Marii Britanii a făcut apel luni la „realism”, după ce parlamentarii britanici au votat preluarea controlului procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană de la Guvern, relatează Reuters.

„Este dezamăgitor să vezi adoptarea acestui amendament”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Ieşire din Uniunea Europeană.

„Deşi este momentul ca Parlamentul să stabilească viitorii paşi, în urma acestui amendament, Guvernul va continua să facă apel la realism- orice opţiune luată în considerare trebuie să fie aplicabilă în negocierile cu Uniunea Europenă”, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Parlamentul ar trebui să ia în considerare durata acestor negocieri, iar dacă necesită o amânare de lungă durată, ar duce la participarea la alegerile europarlamentare”, a adăugat acesta.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a felicitat parlamentarii pentru preluarea controlului asupra procesului de Brexit, menţionând că „această şansă trebuie luată în serios” şi că există multe opţiuni de luat în considerare, printre care organizarea unui nou referendum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here