Potrivit textului final al înţelegerii, UE este de acord să amâne procesul privind Brexit până pe 22 mai, cu condiţia ca Theresa May să convingă Parlamentul britanic să îi aprobe acordul săptămâna viitoare.
Dacă acordul nu va fi aprobat de Parlament, ieşirea Marii Britanii din UE va fi amânată automat până pe 12 aprilie.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat în acest context că premierul Theresa May a fost de acord cu planul.
“Guvernul Marii Britanii încă va mai putea alege între un Brexit cu înţelegere, unul fără înţelegere şi revocarea Acordului 50”, a declarat Tusk.
“Dacă Marea Britanie nu se va decide să participe la alegerile europene până la 12 aprilie, opţiunea amânării pe o perioadă lungă de timp va deveni automat imposibilă”, a adăugat acesta.
Theresa May a declarat că se va întoarce vineri la Londra, unde va începe negocierile cu Parlamentul britanic pentru aprobarea acordului privind Brexit. Aceasta este de părere că Marea Britanie nu ar trebui să se implice în alegerile europene, la trei ani după ce a luat hotărârea de a ieşi din UE.
Făcând referire la petiţia privind revocarea Articolului 50, liderul britanic a afirmat că poporul britanic a votat deja într-un referendum, iar rezultatul acestuia trebuie îndeplinit.
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a declarat joi că refuză să excludă posibilitatea revocării Articolului 50, privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul cotidianului The Guardian.
“Acestea sunt ipoteze. Până acum, suntem concentraţi asupra a ce credem că este o urgenţă faţă de construirea unei majorităţi care să fie de acord cu o soluţie”, a declarat Corbyn.
Corbyn a discutat cu negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier şi secretarul general al Comisiei Europene, Martin Selmayr, înainte de summitul liderilor din Blocul comunitar.
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.