“Preşedintele Klaus Iohannis va exprima interesul României de a colabora împreună cu Bulgaria şi Austria pentru îndeplinirea obiectivului comun de avansare a agendei europene în interesul cetăţenilor. Preşedintele României va sublinia că, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, ţara noastră va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetăţenii europeni să beneficieze de valoarea adăugată a proiectului european şi de rezultatele sale concrete”, a informat sursa citată.
Preşedintele României va lua parte vineri la reuniunea informală la nivel de şefi de stat Bulgaria – Austria – România, care se va desfăşura la Ruse.